Ca si in Dreptul Romanesc, concedierea conform Dreptului din Spania are loc atunci când un angajator ia decizia de a pune capat relației contractuale de muncă cu un angajat. În continuare, cabinetul nostru de avocați români și spanioli din Barcelona vă explică care sunt tipurile de concediere și cum vă puteți proteja drepturile ca salariat.
Motivul care determină angajatorul să ia această măsură va fi, potrivit legii, cel ce stabileste felul concedierii:
Concedierea obiectivă: se produce atunci când o companie se vede nevoita să concedieze muncitori din motive economice, tehnice, organizatorice sau de producție, sau pentru imposibilitatea muncitorului de a se adapta la noutatile tehnice necesare, sau cand muncitorul sufera de o incapacitate care se descopera dupa momentul angajarii. Este o cerință fundamentală in sarcina angajatorului de a da un preaviz muncitorului privind luarea acestei masuri cu 15 zile inainte de data efectivă de concediere, printr-o notificare scrisa.

Ce prevede articolul 54 din Statutul Muncitorilor din Spania despre concediere?

Concedierea disciplinară: se dispune in urma unei încălcări grave sau foarte grave din partea muncitorului. Diferitele cauze care pot conduce la acest tip de concediere sunt incluse în articolul 54 din Statutul Muncitorilor, la care ar trebui sa se adauge prevederile acordului colectiv; este vorba despre urmatoarele motive:
-absențe repetate și nejustificate sau lipsa de punctualitate in mod repetat si nejustificat.
– indisciplină / neobediența față de superiori.
– incalcarea bunei credințe contractuale și abuzul de încredere în realizarea muncii.
-ofense/insulte fizice sau verbale adresate angajatorului sau colegilor.
– reducerea continuă și voluntară a productivității și a randamentului de munca convenit.
-intoxicare sau dependență de droguri, dacă acestea afectează negativ performanța muncii sau prezintă vreun risc pentru muncitor sau colegii săi.
– hartuire pe baza de rasă, etnie, religie, convingeri, vârstă, orientare sexuală, sex sau dizabilitate, față de angajator sau colegi.acoso o stalking

Concedieri colective: acesta este un mecanism de muncă cunoscut sub numele de ERE (Dosarul de Reglementare a Forței de Muncă), care vizează reducerea semnificativă a forței de muncă în perioadele de criză de afaceri.

Odată ce s-a stabilit tipul de concediere aplicabil, este extrem de important să cunoașteți prevederile legale ce reglementeaza felul acestei masuri, deoarece, dacă nu se respecta, concedierea va fi considerată ilegală, chiar dacă există motive ce o justifica. Procedura presupune instiintarea angajatului printr-o comunicare scrisa de concediere, cerința esențială pentru ca masura concedierii sa fie legala(justificată); in aceasta, se indica data concedierii și motivele acesteia, precum și tipul de concediere.

Daca are loc o concediere obiectiva, lucrătorul trebuie să primească o indemnizatie. Dacă sumele primite sunt incorecte (cu excepția unei erori scuzabile), s-ar putea considera ca fiind o concediere abuzivă.

Legalitatea sau ilegalitatea concedierii

Din momentul primirii comunicarii de concediere, exista un termen de 20 de zile lucrătoare pentru a contesta aceasta masura. Înainte de demersul judiciar, procedura prealabila obligatorie consta in depunerea la CMAC / SMAC (Centrul / Serviciul de mediere, arbitraj și conciliere) a unei cereri de conciliere, in scopul de a se ajunge la un acord intre angajator si muncitor; în cele din urmă, un judecator va hotari cu privire la legalitatea , ilegalitatea sau nulitatea concedierii. Depunerea cererii de conciliere intrerupe termenul mentionat – pana la data concilierii, cu un maxim 15 zile lucratoare.

• În cazul în care concedierea este declarată nulă, nu va opera nicio indemnizatie. Lucrătorul trebuie reincadrat in functie, fiindu-i platite toate salariile neprimite de la momentul concedierii până la notificarea sentintei. Cazurile in care o concediere poate fi declarata nula sunt stabilite in articolul 55, punctele 5 si 6 din Statutul Muncitorilor.
• În cazul în care concedierea este declarată legala:
– În cazul concedierii disciplinare, se va realiza încetarea raportului de muncă, fara a da naștere la niciun tip de indemnizatie.
– Dacă este o concediere din motive obiective, se va confirma legalitatea motivului indicat in notificarea de concediere, consolidandu-se deci incheierea relatiei laborale.
• va exista o concediere ilegala atunci când nu există dovezi privind motivul concedierii, sau când nu au fost respectate cerințele formale ale procedurii legale privind aceasta masura. În acest caz, angajatorul trebuie să decidă în termen de cinci zile de la notificarea sentintei dacă optează pentru reincadrarea lucrătorului la locul de munca, sau dacă va plati compensația pentru concediere ilegala. Dacă în acest termen lucrătorul nu decide nimic, se va înțelege că el optează pentru a-l reincadra la locul de munca.

Daca doriti sa aflati mai multe informatii despre implicatiile juridice ale masurii de concediere, sau vă aflați într-o situație în care considerati ca sunt aplicabile prevederile legale din această materie și aveți nevoie de avocat, respectiv de îndrumare juridică, nu ezitați să ne contactați. Echipa cabinetului de avocați din Barcelona este specializată în drept penal, drept civil, administrativ și dreptul muncii și depune toate diligentele necesare pentru a va obține un rezultat care sa va satisfacă.

Ne puteți contacta la numărul de telefon (0034) 932006766, sau la adresa de e-mail secretaria@marinpasalodos.com.
Vă mulțumim pentru încrederea acordată!

telefon avocat roman in Barcelona